Amenzi în valoare de 71.000 de lei pentru exploatare şi comercializare ilegală de material lemnos

În perioada 04.03 – 11.03.2022, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, însoţiţi de lucrătorii Gărzii Forestiere Timişoara, au efectuat verificări referitoare la modul de exploatare, reprimire, depozitare, transport şi comercializare a materialului lemnos, de către 6 operatori economici, pe raza comunelor Cerbăl şi Lelese, judeţul Hunedoara.

Cu această ocazie au fost aplicate un număr de 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 71.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, confiscarea faptică a unui volum de 126,023 mc material lemnos din speciile fag, mesteacăn, carpen, jugastru, şi salcâm, în valoare estimativă de 25.285,177 de lei  şi un total de 48,197 mc, material lemnos tăiat ilegal, provenit din contravenţii în valoare de 13.732,207 lei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns