Amenzi de 2000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie pe raza judeţului

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în cursul acestui sfârșit de săptămână, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, mai multe acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Au fost verificate 56 societăți comerciale și 44 de mijloace de transport în comun, fiind aplicate un număr de 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.  

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Exemple semnificative:

         În data de 23 ianuarie 2022, în jurul orelor 18:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, în timp ce efectuau verificări privind persoanele aflate în carantină, pe strada Teilor din orașul Hațeg, au constatat că, un tânăr în vârstă de 24 de ani, nu a respectat măsura carantinării dispuse de către Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, fiind sancționat conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1 000 lei.

În data de 18 ianuarie 2022, în jurul orei 16:21, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată  despre faptul că, la un imobil situat pe strada Nicolae Titulescu din orașul Hateg are loc un scandal. Polițiștii s-au deplasat la adresa menționată, unde a fost identificată apelanta serviciului telefonic, care în urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că, D.S.P. Hunedoara a dispus măsura de carantinării la o altă adresă declarată de apelantă, decât cea la care aceasta a fost găsită, motiv pentru care femeia a fost sancționată contravențional conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1 000 lei.

*Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio încălcare a legii.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Partajează această știre

Lasă un răspuns