Amendă de 4.000 de lei pentru transport ilicit de material lemnos

În data de 12.05.2020, poliţiştii Secției de Poliție Baia de Criș au identificat în cursul unei acţiuni ce a avut loc pe DN 76, un autotren cu material lemnos, care circula din direcția Oradea – Brad și care era condus de un tânăr de 23 de ani.

În urma controlului efectuat, întrucât exista suspiciunea că în afara celor 25,11 mc de lemn consemnaţi în avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, ar putea exista un volum de masă lemnoasă suplimentar, transportul a fost deviat la depozitul Ocolului Silvic Baia de Criș.

La sediul ocolului silvic a fost măsurată masa lemnoasă de pe ansamblul auto, constatându-se că acesta avea încărcat, de fapt, 31,30 mc de material lemnos (respectiv cu 6,19 mc mai mult decât cantitatea înscrisă în aviz).

În cauză, poliţiştii au luat măsura confiscării materialului lemnos suplimentar, și sancționarea contravențională a societății emitente a avizului, cu amendă în cuantum de 4.000 de lei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns