La întâlnirea care a avut loc la Instituția Prefectului au participat subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell iar din delegația vietnameză au făcut parte secretarii responsabili de relații economice și schimburi de forță de muncă, dintre România și Republica Socialistă Vietnam.
Au fost discutate posibilitățile de schimburi comerciale și de forță de muncă dintre județul Hunedoara și regiuni ale Vietnamului, în condițiile în care, între cele două există relații diplomatice și economice de peste 70 ani iar în urmă cu doi ani, între Republica Socialistă Vietnam și Uniunea Europeană a fost semnat un „Acord de liber schimb”.
E.S. Domnul Dang Tran Phong a transmis prefectului Călin Petru Marian că vizita în județul Hunedoara are drept scop inițierea unor colaborări între oamenii de afaceri români și vietnamezi, în industrie, construcții și agricultură dar și pentru un schimb de experiență în domeniul universitar.
Prefectul județului Hunedoara le-a spus înalților oaspeți că, pentru mediul de afaceri hunedorean, schimburile de informații referitoare la identificarea priorităților economice sunt deosebit de importante și pot determina, relații comerciale concrete.
În acest sens, va transmite agenților economici hunedoreni interesați, informații referitoare la oportunitățile unor afaceri cu parteneri comerciali din Republica Socialistă Vietnam.