Din cauza condiţiilor meteo nevaforabile din săptămâna care se încheie (ninsori şi temperaturi foarte scăzute de luni şi până vineri dimineaţa inclusiv) programul de execuţie a lucrărilor de reabilitare – modernizare a parcărilor din oraş a fost decalat cu două zile.
Din această cauză, lucrările la reabilitarea – modernizarea parcării de pe strada George Enescu (în spatele Băncii Transilvania) nu vor putea începe în data de 12 aprilie, cum era stabilit iniţial, ci vor fi demarate în data de 14 aprilie. În concluzie, mutarea autovehiculelor staţionate în parcarea din spatele Băncii Transilvania va trebui făcută până în dimineaţa zilei de 14 aprilie, la ora 07.00. Vă mulţumim pentru înţelegere.