Dialog cu Ana ALMAȘANA CIONTEA – poetă și solistă de muzică populară.

– Pe scurt, punctați-ne pentru început, câteva date biografice pentru cei care nu știu suficiente amănunte despre dumneavoastră.

– Dumnezeu a îngăduit să mă nasc la Cerbia-Zam, într-o vară frumoasă, la 7 august 1959. Am văzut lumina în casa părinților mei, Ioan și Creștina Stăniș. Am avut bucuria de a mă trezi între oameni buni și frumoși de la care am învățat înalte valori și virtuți, de la credință până la omenie, la care s-a adăugat învățătura din școlile pe care le-am urmat.

– Privind activitatea artistică, ce ne puteți spune? 

– Activitatea artistică a intrat firesc în viața mea încă din copilărie, fără a înțelege atunci prea multe… știam că-mi place să cânt, să fiu implicată în piese de teatru, să recit poezii, să pictez, să particip în corul școlii sau în grupul vocal din sat. Cel mai mult însă iubeam cântecul. Se ,,lipeau” de mine toate doinele și cântecele propriu zise învățate de la moașa Lena, Domnica, Mariți, Dorina sau nanele Floarea, Sabina și Auruța de pe Valea Almașului. Culegerile mele nu s-au rezumat doar la acest areal. Mai târziu, participam la diverse evenimente de unde aveam uneori, norocul să plec mai ,,bogată” adunând cântece, strigături, întâmplări, povești de viață, obiceiuri, costume din toate zonele etnofolclorice ale Hunedoarei.

– Când ați debutat ca solistă de muzica populară și cum v-a fost parcursul până în prezent?

– N-aș putea vorbi despre o anume dată… mai degrabă, debutul meu a prins contur prin participările la festivaluri de folclor din țară, unde am obținut numeroase premii, inclusiv zece trofee. Mie  nu mi s-a întâmplat debutul peste noapte… un lucru este cert. N-am ,,topit” etapele ascensiunii… poate     n-am fost suficient de ,,incisivă”,  mai precis… ,,am curaj, dar n-am tupeu”.

– Sunteți și culegătoare de folclor?

– Da, sunt un artist care nu renunță la culegeri, fiindcă acolo găsesc esența și profunzimea lucrurilor și a valorilor care definesc un popor. Încă din copilărie am avut privilegiul de a trăi între oameni, de la care învăț și astăzi. În căutările mele, am găsit versuri și povești care m-au inspirat, îndrăznind astfel să creez și eu în stilul locului, fără a mă îndepărta de graiul strămoșilor mei… poate de aceea almășenii îmi zic ,,Ana noastră” mândrindu-se cu mine când mă ascultă la radio sau mă văd la televizor. Acest lucru m-a determinat să-mi iau numele artistic ,,Almășana” atunci când am suportat o ,,cumpănă” în viața mea.

– Ce zonă folclorică reprezintă repertoriul dumneavoastră?   

– După cântec, după port, aparțin zonei Valea Mureșului, mai precis, Valea Almașului, un loc de mare frumusețe, situat pe versantul de sud al Zărandului. Este o zonă de interferență, bogată în folclor fiindcă aici se întâlnesc trei județe Hunedoara, Arad și Timiș. Aici am descoperit cântece, costume, legende ale locului, snoave și vorbe înțelepte care, pentru mine sunt COMORI. Setea mea de cântec frumos, m-a determinat să includ în repertoriu piese deosebite din toate zonele Hunedoarei.

– Din buchetul de succese, vorbiți-ne despre o satisfacție deosebită, în calitate de solistă. 

– Da. Am avut satisfacții artistice, de la aprecierea publicului până la premii și distincții obținute, emisiuni frumoase, filmări, înregistrări etc… O! da… că veni vorba de înregistrări… era la începutul anului 1997 când am efectuat un turneu în fosta Yugoslavie alături de alți colegi. După spectacole, venea lumea să ne ceară casete – cum erau pe atunci – eu nu aveam încă  înregistrări așa că le cântam de drag și la masă. Dar, nici nu știam ce mă așteaptă… la spectacolul din sala Teatrului de la Vršac, au fost prezenți redactori de la Radio și Televiziunea din Novi Sad. După recitalul meu, am fost intervievată și mi-au cerut înregistrări spre a fi difuzate la Radio. Le-am zis cu părere de rău că… n-am și am plecat la cabină. La finalul spectacolului, am fost invitată în scenă, fiind supusă unei bucurii fără seamăn. În aplauzele publicului am fost invitată să înregistrez la Radio Novi Sad. Mi se părea ireal… mai mult decât în visele mele… cred că atunci am avut cele mai frumoase aplauze din viața mea de artist…! Am plâns și am cântat de fericire…

– Cât despre o neîmplinire… vă amintiți?

– Am avut destule… dar îmi amintesc și acum, după multă vreme cu amărăciune de o mare neîmplinire. Evident, înainte de 1989, pentru fiecare interpret de folclor, era o mare cinste trofeul ,,Floarea din grădină” până la urmă era și este o recunoaștere a valorii interpretului. Da! Era un trofeu râvnit. În sfâșit, participasem la un festival, la Turnu Severin unde obținusem Premiul pentru creație. Tot atunci s-a făcut și preselecție pentru ,,Floarea din grădină”. Am participat și m-am numărat printre cei nouă admiși. Ar fi trebuit să mă prezint la București, la începutul anului următor. Știm ce a urmat în decembrie ’89 așa că… s-au desființat ,,Floarea din grădină”, ,,Cântarea României” etc… După niște ani s-a trezit cineva și s-a reluat emisiunea, dar pentru mine era prea târziu… depășisem vârsta… nu a fost să fie. Poate nici nu era necesar, atâta timp cât eu n-am ținut la premii, faimă sau bani. Eu cânt de drag!

– Vă considerați o femeie invidiată?

–  Am perceput adesea acest sentiment urât, până la urmă, omenesc dar m-am ferit de a-l simți și eu la modul grobian, josnic… Am fost de multe ori judecată greșit, am simțit adesea și ,,bețe-n roate” reușite din partea unor ,,amici”… tot invidia umbla cu ,,pâra” pe la diverși ,,decidenți” spre a-mi zădărnici ascensiunea… etc…, dar în tot răul e și un bine. Dacă tot supăram, fără a face vreun rău cuiva, am ,,zis” într-un cântec ,,Bietele dușmancele/ De-ar putea săracele/ De vie-n pământ m-ar pune/ Că nu mai încap de mine/ Și-n pământ de mă ascundu/ Și de-acolo ies cântându/ Și-n pământ dacă mă bagă/ Eu la lume tăt îs dragă”… eu așa mă ,,răzbun”, prin cântece frumoase.

 – Privind gândurile de viitor, ce ne puteți spune?

– Chiar dacă trăim vremuri grele, știu că poporul român are genă bună și vom răzbi toți virușii. Chiar dacă lumea va fi altfel, folclorul nu va pieri, decât odată cu lumea… cred că după crize și greutăți, vom câștiga războiul prin buna rânduială, prin credință și prin armonia cu natura, de care lumea… a uitat. Eu voi continua să cânt și să dăruiesc celor care vin folclor sănătos. Am un proiect  frumos ,,Florile dorului” care are ca scop aducerea în prim plan a folclorului autentic și promovarea tinerilor interpreți. Am în plan, înregistrări cu grupul ,,Florile dorului”, spectacole și filmări la TVR.

– Știu că scrieți și poezie… 

– Da, m-am trezit vorbind poezie… niște gânduri și trăiri care își cereau dreptul de a fi așternute pe imaculate… O, Doamne! Simt că am primit daruri pe care nu le pot desăvârși doar într-o viață. O! de-ar fi numai creația…, dar sunt atâtea alte  încercări și obstacole peste care trebuie trecut… dacă    s-ar putea, fără compromisuri… poate, n-am făcut totul pentru ,,a fi pe val”, dar cu siguranță, am ales lumina, în locul strălucirii… ,,Bat clopote/ Și mă cheamă lumina/ E noaptea Învierii/ Și mi-e dor de Iisus./ Alerg prin întuneric fără teamă/ Aș vrea să-i spun cuvintele nespuse/ Aș vrea să-i spun/ Tot ce am de spus./ Ajung în lumină/ Și în val mă prind/ Iau lumina sfântă/ Încerc să cuprind/ Stele și lună,/ Întregul pământ,/ Ploaie și lacrimi,/ Cântec și tăcere/ Și focul cel sfânt”. Trăirile mele, cărora oamenii le spun poezii, au teme diverse… de la dragoste la satiră, de la natură la eroi, atitudine și răzvrătire… eu nu scriu decât atunci când ,,Îmi cad în brațe poeme” sau când ,,Bat clopote și mă cheamă lumina”. Recunosc, am un ,,minus” foarte mare. Nu pot scrie la comandă… dar, în ceea ce scriu, sper să vadă lumea că ,,spun ceva”.

Ioan Vlad,
Georgeta-Ileana Cizmaș