Altercaţie între 2 elevi la o şcoală din Orăştie. O elevă a ajuns la spital

Marţi, 22 ianuarie a.c., în jurul orei 10.25, pe timpul executării misiunii de menţinere a ordinii publice în zona instituţiilor de învăţământ din municipiul Orăștie, în zona Școlii Generale “Dominic Stanca”, jandarmii din cadrul Detaşamentului 4 Orăştie au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta şcolii a avut loc o altercație între doi elevi.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat faptul că în interiorul unei sălii de clasă se afla o elevă care avea faţa plină de sânge. Jandarmii l-au identificat pe elevul care a declarat că a lovit-o o singură dată cu pumnul în zona feţei pe colega sa, în timpul pauzei.

Eleva în cauză a fost transportată cu un echipaj SMURD la U.P.U. Orăştie.

Ulterior, au fost anunțați tutorii legali ai celor doi minori implicați în incident, iar documentele întocmite privind sesizarea infracţiunii de Lovire si alte violente – art.193, C.P., au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns