Alocație de stat pentru aproape 70 de copii născuți în străinătate, cu domiciliul în Deva – în 2023

Peste 50 de cereri de acordare a alocației de stat pentru copii au fost înregistrate, anul trecut, la Direcția de Asistență Socială Deva – în cazul a 68 de copii, cu vârste între 0 și 16 ani, născuți în străinătate, dar cu domiciliul în municipiul Deva. Pentru comparație, în anul 2022, 12% din totalul cererilor de acordare a alocației de stat pentru copii au fost depuse în numele a 82 de copii cu vârste între 0 și 18 ani, născuți în afara țării.  

Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor, precum și tinerilor care au împlinit 18 ani, care frecventează cursurile învățământului liceal sau profesional. Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi repetă anul şcolar nu mai beneficiază de alocaţie de stat pentru copii (cu excepția cazurilor în care repetarea anului școlar se face din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical).

Stabilirea dreptului la alocație de stat pentru copii se face pe baza unei cereri scrise și a documentelor din care rezultă îndeplinirea condițiilor de acordare prevăzute de lege.

Cererea se depune de către REPREZENTANTUL LEGAL al copilului (părinți; tutore; curator; persoana căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentul maternal; persoana căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției).

Lista actelor necesare pentru acordarea alocației de stat pentru copii poate fi consultată pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Copii și Familie sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/index.php/copii_familie/alocatii_detaliu/17, de unde pot fi descărcate și formularele necesare, inclusiv modelul de „Solicitare suplimentară de informații” – pentru copiii născuți în străinătate.

În cazul persoanelor care au domiciliul sau reședința în municipiul Deva, cererea și documentele necesare pentru stabilirea dreptului la alocație de stat pentru copii se depun la Direcția de Asistență Socială Deva – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), unde sunt verificate și transmise Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara, în vederea stabilirii sau, după caz, respingerii dreptului.

De la 1 ianuarie 2024, CUANTUMUL alocației de stat pentru copii este:

– 292 lei/lună pentru copiii de peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale

– 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta de 0–2 ani și copiii cu dizabilități, cu vârste de până la 18 ani

Plata alocației de stat pentru copii se face de către AJPIS Hunedoara. Potrivit datelor publicate pe portalul instituției, în medie, 8.630 de copii din municipiul Deva au beneficiat, lunar, de alocație de stat pentru copii, în anul 2023, iar valoarea totală a alocațiilor a fost de 30.246.533 de lei.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE cu privire la stabilirea dreptului la alocația de stat pentru copii se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (DAS Deva – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 și vineri, între orele 8:00-11:00.

 Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns