Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor, precum și tinerilor care au împlinit 18 ani, dacă aceștia frecventează cursurile învățământului liceal sau profesional.
Categorii de BENEFICIARI:
– toți copiii în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români
– tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora
– copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie, rezidenți în România, dacă locuiesc împreună cu părinții
DE REȚINUT! Tinerii care au împlinit 18 ani și care repetă anul școlar NU beneficiază de alocație de stat pentru copii, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu acte medicale.
Stabilirea dreptului la alocație de stat pentru copii se face pe baza unei CERERI scrise și a documentelor din care rezultă îndeplinirea condițiilor de acordare prevăzute de lege.
Cererea se depune de către REPREZENTANTUL LEGAL al copilului – părinți; tutore; curator; persoana căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentul maternal; persoana căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției.
După împlinirea vârstei de 14 ani, cererea se poate face și de către copil, cu încuviințarea reprezentantului său legal.
Conform Legii nr. 61/1993, republicată, dreptul la alocația de stat pentru copii se STABILEȘTE începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar PLATA alocației se face începând cu luna următoare înregistrării cererii. În cazul în care cererea se depune ulterior lunii în care s-a născut copilul, plata alocației se poate face și pentru perioada anterioară, dar nu mai mult de 12 luni.
Dreptul la alocația de stat pentru copii ÎNCETEAZĂ începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege.
În cazul persoanelor care au domiciliul sau reședința în municipiul Deva, cererea și documentele necesare pentru acordarea alocației de stat pentru copii se DEPUN la Direcția de Asistență Socială Deva – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1).
Plata alocației se efectuează de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Hunedoara.
Informații cu privire la acordarea alocației de stat pentru copii pot fi consultate pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Copii și Familie, de unde pot fi descărcate și formularele necesare depunerii dosarului.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1, de luni până joi, între orele 8:00-16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00.
De la începutul anului 2023, la Direcția de Asistență Socială Deva au fost înregistrate 348 de cereri pentru stabilirea dreptului la alocație de stat pentru copii.
Direcția de Asistență Socială Deva