Alertă de călătorie în Grecia: cod roşu de furtuni, vânt puternic şi grindină

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de meteorologie a emis, pentru marţi, cod roşu de vreme nefavorabilă, respectiv furtuni puternice, vânt şi căderi de grindină, pentru zonele Attica, Peloponez, Evia.

De asemenea, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES, a fost emis un cod portocaliu de vreme nefavorabilă pentru Creta, Insulele Ciclade, Insulele Ionice, estul Greciei centrale, Insulele Dodecaneze.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 şi +30 210 6744544, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă./www.mae.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns