Alegeri europarlamentare: Hartă interactivă cu secţiile de votare din străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a elaborat o hartă interactivă cu cele 441 secţii de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai.

Astfel, cetățenii români aflați în străinătate pot afla din timp care este secția de votare cea mai apropiată.

Harta este accesibilă pe site-ul MAE la adresa : http://www.mae.ro/maps/3789.

Tot acolo pot fi găsite informații suplimentare privind votul în străinătate la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Anul acesta vor fi 441 de secţii de votare în străinătate, cu 251 mai multe decât la scrutinurile anterioare.

Este pentru a patra oară când România participă la alegerile europarlamentare, din 2007, de când este membră a Uniunii Europene. La celelalte alegeri, au fost 190 de secţii de votare.

Cele mai multe sunt în Italia, Germania şi Spania, unde se află şi cele mai mari comunităţi de români. Sursa: europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns