Apicultorii din judeţul Hunedoara se confruntă cu o problemă gravă determinată de apariţia parazitului Varroa Jacobsoni în familiile de albine. Vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Hunedoara, Tiberiu Korb, aprecia că peste 20% din familiile de albine din judeţ au fost atacate de acest parazit şi că este nevoie de o intervenţie urgenţă pentru tratamente în stupine.
„Am constatat începând încă din luna iulie, o infestație foarte mare cu Varroa Jacobsoni, un parazit care suge hemolimfa albinei încă în stadiul de larvă. Apicultorii care au început tratamentele din luna iulie, au reușit cât de cât să rezolve această problemă a infestației cu Varroa Jacobsoni, dar pentru cei care au început doar în august, să nu mai zic în luna septembrie, problema nu e rezolvată. Familiile de albine sunt foarte slabe la respectivii apicultori, chiar decimate la unii dintre ei. Din ceea ce am aflat, sunt 20% din familiile de albine afectate, dar cifrele s-ar putea să fie mai mari”, a precizat vicepreşedintele ACA Hunedoarea.
Cu toate că este destul de târziu, specialiştii apreciază că încă se mai poate face ceva, dar în condiţiile unui tratament agresiv şi început cât mai repede.
„Încă se mai poate face ceva pentru salvarea unor familii de albine, dar trebuie intervenit rapid. Recomand apicultorilor să unifice aceste familii foarte slabe, care nu vor trecea iarna în situația actuală, albina fiind afectată de acest parazit. Să mai facă niște tratamente în forță. Avem medicamentul Varachet ăsta, produs de Institutul de Cercetări pentru Apicultură, care dă rezultate foarte bune. Trei tratamente, cel puțin, la patru – cinci zile. De obicei aceste tratamente se fac la șapte zile, dar acum trebuie efectuate la intervale mai scurte, să încerce să salveze ce se mai poate salva”, a precizat Tiberiu Korb.
În județul Hunedoara sunt circa o mie de apicultori.