Ajutorul de înmormântare se majorează în 2022

Ajutorul de înmormântare se majorează în 2022. Începând de sâmbătă, 1 ianuarie 2022, valoarea ajutorului de deces va crește de la 5.380, cât e în prezent, la 6.095 de lei. 

Potrivit Legii nr. 318/2021 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.239, în funcție de situații specifice, cuantumul ajutorului de deces se va acorda diferențiat, după cum urmează:

  • suma de 6.095 de lei va fi acordată persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului un pensionar;
  • suma de 3.048 de lei va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului.

Potrivit Legii 263/2010, ajutorul de deces se acordă după caz, pe baza unor documente transmise fie prin serviciile poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Acest lucru înseamnă că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

În cazul în care este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut.

Singura diferență este că ajutorul primit pentru decesul unui membru de familie va fi jumătate din cuantumul stabilit inițial.

Actele  necesare acordării ajutorului de deces, după caz, sunt:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces (Anexa nr. 11);
  • certificat de deces (original şi copie);
  • act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
  • adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
  • dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz.

După efectuarea plăţii ajutorului de deces plătitorul de drepturi de asigurări sociale are obligaţia de a înscrie pe verso-ul certificatului de deces original menţiunea „ACHITAT”, data, semnătura şi ştampila.

Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de către:

  • casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia;
  • instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia. /www.alba24.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns