Ajutor pentru deveanul Grigore Varga

Am aflat astăzi despre situația disperată în care se află domnul Grigore Varga.

De aproape  două săptămâni, acesta doarme sub cerul liber. Nu are rude și nici prieteni care să-l ajute.

Grigore în vârstă de 50 de ani are și probleme de sănătate.

Am reușit să iau legătura cu el și l-am invitat la Primărie. Aici am aflat povestea lui tristă, drama prin care trece și am hotărât să îi întind o mână de ajutor acestui om cu care viața a fost mai dură.

I-am găsit un adăpost decent unde să locuiască în condiții civilizate. Când și-a luat cheile camerei unde va sta, am văzut în ochii lui un licăr de speranță.

Mai ales acum, în perioadă de pandemie, în apropierea iernii, nu putem neglija aceste persoane care au nevoie de ajutorul nostru.

Acești oameni care își duc traiul pe străzi, care sunt vulnerabili la fel ca și Grigore trebuie sprijiniți.

Nu este suficient să le oferim acestor oameni doar un adăpost. Trebuie să îi facem să se simtă membri ai comunității noastre, să îi implicăm în viața de zi cu zi.

O prioritate a administrației publice locale este să îi ajutăm pe oamenii asemenea lui Grigore să își îmbunătățească nivelul de trai, să îi consiliem să își găsească un loc de muncă și să devină din nou independenți, iar perioada din viața lor în care au trăit pe străzi să rămână doar o amintire neplăcută pe care să o lase în urmă.

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns