Ajutor financiar de urgență pentru oameni aflați în situații deosebite

45.000 de lei este valoarea totală a ajutoarelor de urgență acordate, de la începutul anului, de către Direcția de Asistență Socială Deva, conform Legii nr. 416/2001, actualizată, pentru sprijinirea a 18 persoane din municipiul Deva, care s-au aflat în diferite situații de necesitate.

Două familii, cu 3 copii au solicitat ajutorul de urgență după ce casele în care locuiau au fost distruse în urma unor incendii, iar în alte cazuri, sprijinul financiar a fost acordat unor copii diagnosticați cu boli grave.

Ajutorul de urgență este acordat de la bugetul local, prin Dispoziție a Primarului și pe baza documentelor doveditoare și a anchetelor sociale efectuate de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva.

Potrivit legii, ajutoarele de urgență se acordă în situații deosebite în care se poate afla, la un moment dat, o familie ori o persoană singură – situații care au drept cauze starea de sănătate, calamități naturale, incendii, accidente, repatrierea membrilor de familie decedați în străinătate sau alte situații ce pot conduce la excluziune socială.

Lista situațiilor deosebite pentru care DAS Deva acordă ajutoare de urgență, valoarea sprijinului financiar, precum și criteriile de acordare a acestuia sunt aprobate de Consiliul Local Deva prin Hotărârea nr. 196/2020, cu modificările și completările ulterioare. 

Documentul poate fi consultat pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local sau accesând link-ul: file:///C:/Users/das/Downloads/196-1.pdf.

IMPORTANT! Persoanele care beneficiază de ajutor de urgență au obligația de a prezenta, în termen de 3 luni, documente care să ateste că sprijinul financiar a fost folosit în scopul pentru care a fost acordat.

Anul trecut, 155 de familii/persoane singure din municipiul Deva au beneficiat de ajutoare de urgență, în valoare totală 274.400 de lei, acordate în situații care au avut drept cauze intervenții chirurgicale complicate, tratamente și investigații medicale, deteriorarea locuinței ca urmare a calamităților naturale etc.

Pentru fiecare dintre situațiile deosebite prevăzute în Hotărârea Consiliului Local, o persoană sau o familie poate beneficia de ajutor de urgență o singură dată, într-un an calendaristic. 

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns