Ploile torențiale de la sfârșitul lunii decembrie 2021 care au provocat inundații în comuna Bistra au afectat 13 drumuri sătești și comunale.
Administrația locală din comuna Bistra s-a mobilizat imediat și a început lucrările de reparații a acestor drumuri.
Viiturile, scurgerile de pe versanți, torentele, apele Râului Arieș, Pârâul Codrului, Valea Petresei, Valea Frumoasei au ieșit din matcă și au inundat drumurile făcându-le impracticabile.
,,Imediat după ploile torențiale din 25-26 decembrie 2021 am demarat acțiunea de reparații a drumurilor din comuna noastră care au fost afectate de ape. Majoritatea sunt drumuri sătești și asigură accesul localnicilor spre satele comunei Bistra. Vom face tot posibilul să le facem practicabile însă zăpada care a căzut în unele zone și a înghețat ne îngreunează lucrările”, spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.
Cu utilajele din dotarea Primăriei Bistra și pe baza acordului cadru încheiat de Primărie cu firma SC Newamport Asfalt SRL Cluj-Napoca, administrația public locală lucrează la repararea drumurilor din comună care au fost afectate de ape.
Printre drumurile avariate sau distruse de ape se numără cele din satele: Lunca Merilor, Gîrde, Crețești, Mihăiești Bârlești, Vîrșii Mari, Lunca Largă, Gănești, Nămaș, Runcuri. Este vorba despre drumurile sătești 54, 71, 72, 56, 60, 61, 66, 67, 70, 80, 81 și DC 145.
O comisie numită prin Ordin al Prefectului Județului Alba a constatat și a evaluat pagubele produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase și a inundațiilor care au avut loc în perioada 25-26 decembrie2021, pe raza comunei Bistra.
Din comisie fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea” al Județului Alba, Inspectoratului Județean în Construcții Alba și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba.
Comisia s-a deplasat în teren împreună cu primarul Traian Gligor și viceprimarul comunei Bistra.
Valoarea pagubelor în ceea ce privește drumurile din comună afectate de inundații a fost stabilită de comisie la 1.105.100 lei.
În baza acestui raport de evaluare a pagubelor se va solicita sprijin financiar de la Guvern pentru refacerea drumurilor distruse de viituri.
Din cauza zăpezilor căzute în ultima perioadă și alte drumuri sătești și comunale sunt afectate. Administrația publică locală va face tot posibilul pentru a interveni pe toate drumurile afectate de inundații și de zăpadă.