Actualitate.

Actualitate.

Urgenţa Spitalului Municipal Hunedoara va fi extinsă şi modernizată

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Municipal “dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara va fi extinsă şi modernizată, proiectul care stă la baza acestei investiţii fiind aprobat de Consiliul Local Hunedoara, în subordinea căruia se află unitatea medicală. Noua clădire UPU Hunedoara este prevăzută să aibă trei niveluri – demisol,

Citește mai mult »

Noul Consiliu Judeţean şi preşedintele instituţiei au fost învestiţi în funcţii

Noul Consiliu Jude­ţean Hunedoara şi preşe­dintele instituţiei adminis­trative, Laurenţiu Nistor, au fost învestiţi joi în funcţii, Partidul Social Democrat reuşind să-şi asigure, în urma alegerilor locale de la 9 iunie, majoritatea în legislativul judeţean. Actualul preşedinte al CJ Hunedoara, reales în funcţie, a declarat în cadrul ceremoniei de învestire că

Citește mai mult »

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 36 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc. Din materialul probator administrat în cauză, a reieșit faptul că, în cursul anului 2024, persoana cercetată

Citește mai mult »

Accident mortal pe DN66 în zona localității Bacia

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de miercuri, 23 octombrie 2024, pe DN66, în zona localității Bacia din județul Hunedoara. Potrivit IPJ Hunedoara, în jurul orei 22:50, organele de poliție au fost sesizate printr-un apel la 112 despre un accident rutier înregistrat pe DN66, sensul de mers

Citește mai mult »

Şapte șoferi ce reprezentau un potențial pericol pentru siguranța rutieră au fost scoși din trafic de polițiști

Acțiunea de reducerea riscului rutier a avut loc miercuri, pe DN66, între orele 16.30 și 17:30, iar polițiștii rutieri au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru depășiri neregulamentare (fiind luată si măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, pentru 60 de zile). Imaginile preluate din elicopter au fost

Citește mai mult »

Polițiștii au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor înregistrate în mediul online

Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Hunedoara a intensificat activitățile de investigare și combatere a infracționalității în domeniul infracțiunilor înregistrate în mediul online, ca răspuns la creșterea numărului de victime în rândul cetățenilor care utilizează internetul pentru tranzacții și alte activități financiare. În primele 9 luni ale acestui an, polițiștii din

Citește mai mult »

Caută articol

Arhivă articole