Elevii și cadrele didactice de la Școala Primară Mărtinești, în anul școlar trecut, au trăit o experiență deosebită în cadrul programului educațional „Școala Altfel”. Au fost zile dedicate activităților non-formale, menite să stimuleze curiozitatea, implicarea și spiritul civic al copiilor.

Programul acestor activități – după cum ne relata prof. Lenuța Aurelia Cîndea (foto) în calitatea sa de director – a inclus o varietate de teme educative, recreative și ecologice, toate desfășurate într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă. Printre cele mai apreciate momente s-au numărat excursiile și drumețiile organizate în natură, unde copiii au descoperit frumusețile din împrejurimi și au învățat despre importanța protejării mediului.
De asemenea, elevii noștri au participat la acțiuni ecologice, implicându-se activ în colectarea selectivă a deșeurilor și în amenajarea spațiilor verzi din curtea școlii. Prin aceste activități, elevii au conștientizat cât de important este să aibă grijă de natură.
Un alt punct de interes l-a reprezentat tema „Meserii și profesii”. Elevii au avut ocazia să afle mai multe amănunte despre diverse profesii, prin întâlniri interactive cu invitați speciali: pompieri, polițiști, medici, jurnaliști, dar și părinți care le-au vorbit cu entuziasm despre meseriile lor.
… Au fost zile pline de zâmbete, descoperiri și momente de neuitat. Ne bucurăm că am putut oferi elevilor o altă formă de învățare, care le dezvoltă creativitatea și spiritul de echipă. Prin diversitatea activităților propuse, s-a evidențiat încă o dată că învățarea poate avea loc oriunde și oricând, atâta timp cât este făcută cu suflet și pasiune – a conchis directoarea Lenuța Aurelia Cîndea.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș








