Activitatea Poliției Locale Deva, în luna ianuarie 2019

Conform raportului de activitate al Direcției Poliția Locală Deva pe luna ianuarie 2019, au fost aplicate 321 de sancțiuni pe domeniile de competență a acestei instituții. Amenzile date de polițiștii locali în luna respectivă au însumat 32.550 lei.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a dat amenzi și sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, circulația/staționarea vehiculelor și ocuparea abuzivă a locurilor de parcare închiriate/rezervate (89 de avertismente și 20 de amenzi). Amenzile aplicate de polițiștii de la acest serviciu au fost în valoare de 5.250 lei.

Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor a aplicat amenzi și sancțiuni pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, comercializarea de produse pe domeniul public fără a putea justifica proveniența acestora, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele amenajate în acest scop, dar și persoanelor care odată legitimate, s-a constatat că aveau cartea de identitate sau buletinul de identitate expirat (135 de avertismente și 59 de amenzi). Amenzile date de polițiști pe acest domeniu de competență au fost în valoare de 5.500 lei.

Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială a verificat în teren construcții noi și autorizații de construire, autorizații reparații carosabil și pietonal, lucrări de construcții executate în apartamente,  transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș, curățenia stradală (6 avertismente și 10 amenzi). Polițiștii locali au participat și la alte acțiuni la care au fost solicitați de alte servicii din cadrul Primăriei Municipiului Deva și au soluționat reclamații scrise sau telefonice venite de la cetățeni. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 21.800 lei.

În ceea ce privește Serviciul Monitorizare Video și Trafic, sesizările înregistrate în luna ianuarie 2019 au fost pe linie de: ordine și liniște publică, circulație rutieră, disciplină în construcții, protecția mediului. Din cele 247 de sesizări (107 din partea operatorului din centrul de monitorizare video), șapte au fost prin apelul unic de urgență 112. Oamenii legii au verificat în baza națională de date 89 de persoane și autovehicule.

Polițiștii locali au fost implicați și în acțiuni de control în cartierele din oraș, în ceea ce privește ridicarea gunoiului menajer de către noul operator de salubritate, Brai-Căta SRL. Ei au dat o amendă de 20.000 lei operatorului, după ce s-a constatat că acesta nu ridicase gunoiul în câteva zone, de cel puțin 2 săptămâni.

Polițiștii locali sunt în slujba comunității. Puteți suna direct, 24 de ore din 24, la Dispeceratul Poliției Locale Deva – 0254.232.777, din orice rețea de telefonie, dar și de pe aplicația Deva24, prin care devenii pot sesiza în timp real, problemele din oraș.

Partajează această știre

Lasă un răspuns