Activitate socială pentru persoanele vârstnice cu ocazia zilei de 8 Martie

Vineri, 6 martie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sectorul Social al Centrului Eparhial a organizat o activitate pentru un grup de persoane vârstnice, în apropierea Zilei internaționale a femeii.

În cadrul întâlnirii, copii de la Colegiul Tehnic Energetic „D. Hurmuzescu” din Deva, Corpul 2, sub îndrumarea și cu implicarea doamnei profesoare Petronela Luncan, din dorinţa de acorda importanţa şi atenţia cuvenită persoanelor vârstnice, au venit să aducă o rază de soare și au bucurat sufletul acestora cu mărțișoare și cântece.

La finalul activității, vârstnicii au primit pachete cu alimente, iar copiii au primit pachete cu dulciuri, ca recompensă pentru implicarea lor./https://episcopiadevei.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns