Și în anul 2022, în comuna Vața de Jos – după cum ne spunea Ioan Liviu LINȚĂ (foto) în calitatea sa de primar – activitatea cultural artistică – o adevărată marcă a nobleții spirituale, se continuă printr-o autentică valorificare și finalizare a unor experiențe cu accent pe un conținut corespunzător și asigurarea stimulării de inițiative a spiritului creator al oamenilor din comunitate. Nu sunt uitate tradiția și obiceiurile – adevărata zestre prețioasă care trebuie păstrată și transmisă nealterat generației viitoare.
Dar iată și evenimentele culturale ale anului 2022 din comuna Vața de Jos înscrise pe agenda de activitate a Primăriei și a Consiliului Local:
- Expo – târg (are loc în luna mai și obiectivul principal îl constituie expoziția de utilaje agricole pentru zona montană. De asemenea, vor fi organizate expoziții cu animale și păsări ale fermierilor din comună. Manifestarea se încheie cu un program artistic susținut de către soliști și instrumentiști din comuna Vața de Jos);
- Nedeea de la Vața și sărbătorirea iei românești (pe scena Căminului Cultural din localitatea Vața de Jos, în cadrul programului artistic susținut de soliști de renume, sunt promovate și tinere talente din Țara Zarandului. Va avea loc și o expoziție de costume populare din satele aparținătoare comunei);
- Festivalul taragotului (are loc în luna august și sunt invitați instrumentiști virtuoși ai taragotului din țară).
Pot adăuga și alte evenimente interesante, atractive și educative:
- Festivalul vânătorilor (are loc în luna octombrie. Se va organiza o prezentare de accesorii, obiecte și trofee de vânătoare. Spre deliciul participanților, vor fi prezentate spre degustare preparate vânătorești. În cadrul evenimentului va avea loc și o expoziție canină cu vânzare, iar festivalul se încheie cu un spectacol folcloric);
- Comemorarea eroilor căzuți la Revoluția de la 1848 – „Salca Roșie” (evenimentul va avea loc în data de 8 noiembrie în localitatea Târnava de Criș și debutează cu un parastas pentru eroi, evocare istorică și intonarea de cântece patriotice);
- 1 Decembrie – Ziua Națională a României (activitatea se desfășoară la Căminul Cultural Vața de Jos cu evocarea istorică a evenimentului urmat de un spectacol de cântece patriotice);
- Festivalul de colinde (la acest festival participă colindători atât din comuna Vața de Jos, cât și din comunele învecinate. Vor fi prezentate colinde vechi din străbuni împletite frumos cu obiceiurile și tradițiile locului).
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta – Ileana Cizmaș