Acţiunile, derulate de poliţiştii rutieri în trafic, s-au realizat cu sprijinul specialiştilor Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Hunedoara
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara şi specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Hunedoara au derulat joi, 18 august a.c., pe raza municipiului Deva, o serie de activități de educație rutieră, cu scopul de a informa conducătorii auto despre pericolele la care se expun în trafic, atunci când circulă cu viteză excesivă sau cu viteză neadaptată la condițiile de drum ori sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Poliţiştii au atras atenţia şi cu privire la pericolele generate de nerespectarea distanței de siguranță dintre vehicule şi la importanța respectării normelor legale în ceea ce privește circulația pe autostrăzi.
În cadrul activităților de educație rutieră, polițiștii şi specialiştii Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Hunedoara au informat conducătorii auto despre importanța adoptării unui comportament prudent, în trafic, pentru a diminua considerabil riscul implicării în evenimente rutiere. Polițiștii i-au sfătuit pe conducătorii auto să poarte mereu centura de siguranță, atât ei cât și pasagerii, să respecte limitele legale de viteză, să efectueze depășirile în condiții de siguranță, să se concentreze mereu la dinamica traficului, să urce la volan doar atunci când sunt odihniți și să nu conducă atunci când se află sub influența alcoolului și/sau a drogurilor.
Activitățile de astăzi au avut loc în cadrul celei de-a patra campanii naționale de informare, parte a proiectului derulat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române: Educație Rutieră – Modelarea Factorului Uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în ultimii ani în România sunt viteza excesivă și viteza neadaptată la condițiile de drum, nerespectarea distanței dintre vehicule fiind unul dintre factorii agravanți. În cazul autostrăzilor se reflectă în mod deosebit și nerespectarea normelor legale în ceea ce privește banda de urgență și rolul acesteia.
Prin urmare, poliţiştii le-au vorbit conducătorilor auto și despre regula celor două secunde, o regulă a cărei aplicare ajută la sporirea gradului de siguranță la volan. Astfel, în timpul condusului, pentru a avea mai mult timp de reacție în cazul unei frânări bruște și pentru a putea opri în condiții de siguranță, evitând producerea unui accident, conducătorii auto trebuie să se afle la o distanță de două secunde (sau mai mult) față de mașina care circulă în față. Regula celor două secunde se aplică mai întâi prin identificarea unui punct fix (indicator rutier, stâlp, bornă kilometrică). Apoi, când mașina din față noastră trece de acesta, numărăm două secunde: unu (facem o pauză), doi. Dacă am trecut de reper și nu am terminat de numărat, înseamnă că nu respectăm distanța de siguranță între vehicule. Mai trebuie precizat că regula celor două secunde se aplică în condiții normale de condus și trebuie modificată atunci când condițiile se schimbă: vreme rea sau ambuteiaje în trafic. În condiții de vreme rea secundele se dublează, devenind patru.
Polițiștii atrag atenţia şi cu privire laconsecințele staționării pe banda de urgență a autostrăzilor, chiar și pentru scurt timp. O staționare, fie ea și scurtă va influența traficul pentru următoarele ore, deoarece în spatele unei mașini care trage pe dreapta, vor urma frâne bruște din partea celorlalți participanți la trafic, crescând riscul de producere a accidentelor rutiere. Polițiștii au informat conducătorii auto despre utilizarea corectă a benzii de urgență pe autostradă. Astfel, au cu adevărat nevoie de banda de urgență cei răniți, care se află într-o ambulanță, în drum spre spital. Doar lăsând liberă această bandă de urgență facem posibilă salvarea victimelor accidentelor, în condițiile în care multe dintre acestea ar putea supraviețui, dacă ar ajunge în timp util la medicii specialiști. Doar dacă începem noi să lăsăm liberă banda de urgență, vor începe și alți conducători auto să o lase liberă pentru noi, cele câteva secunde necesare eliberării benzii de urgență putând face diferența între viață și moarte, banda de urgență fiind singura cale de acces pentru cei care îi ajută pe oamenii care au unica urgență reală – supraviețuirea.
Cu ocazia desfășurării activităților preventive, polițiștii au distribuit 200 materiale tipărite (flyere și broșuri) și 200 obiecte promoționale – odorizante auto.
Proiectul Educație Rutieră – Modelarea Factorului Uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională Proiectul prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Obiectivul proiectului constă în creșterea gradului de siguranță rutieră prin organizarea a 6 campanii naționale de informare și achiziționarea a 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și unei caravane educaționale.