Polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Siguranţă Şcolară şi cei ai Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au început săptămâna cu o serie de activități de educație rutieră, destinate elevilor unităților de învățământ din municipiul Deva.
Activităţile preventive ale poliţiştilor de circumscriu campaniei naţionale de educație rutieră realizată în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă Educație Rutieră – Modelarea Factorului Uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, ce are loc în perioada 07 decembrie 2022 – 03 ianuarie 2023.
La activitățile derulate în cursul zilei de ieri au participat peste 200 de elevi din clasele primare, gimnaziale şi de liceu, de la trei unităţi şcolare din Deva.
Dacă elevilor claselor primare şi de gimnaziu le-au fost prezentate principalele reguli de circulație și principalele indicatoare rutiere, după care aceștia au avut ocazia să parcurgă un traseu pe covorul rutier, pentru a pune în practică cunoștințele dobândite, elevilor de liceu le-a fost lansată invitația să parcurgă un traseu cu ochii în telefonul mobil, printre jaloane, apoi cu ochelarii ce imită consumul de alcool și în cele din urmă cu ochelarii ce imită consumul de substanțe interzise. Scopul vizat de poliţişti prin aceste activităţi a fost acela de a-i conștientiza pe tineri cu privire la pericolele la care se expun când se află sub influența alcoolului, a substanțelor interzise ori îşi lasă atenţia distrasă de utilizarea telefonului mobil, atunci când se află în trafic.
Obiectivul proiectului constă în creșterea gradului de siguranță rutieră prin organizarea a 6 campanii naționale de informare și achiziționarea a 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și unei caravane educaționale, cu ajutorul cărora se desfășoară activități preventive în întreaga țară.
Activitățile de educație rutieră, din cadrul celei de-a cincea campanii naționale, având ca temă neatenția în trafic (neatenția la volan, utilizarea telefonului mobil sau neasigurarea și nesemnalizarea), vor continua săptămâna viitoare, în trafic.