În ultima săptămână (perioada 5-13 decembrie) inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Hunedoara au efectuat un număr de 119 acţiuni de control.
Controalele s-au efectuat atât în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (82 ), cât şi în domeniul relaţiilor de muncă (37).
Numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 29, din care 21 în domeniul SSM şi 8 în domeniul relaţiilor de muncă. Din totalul acestora, 24 au fost avertismente (21 pentru încălcarea prevederilor legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă şi trei privind încălcarea legislaţiei specifice din domeniul relaţiilor de muncă).
Au fost aplicate cinci amenzi în sumă totală de 340.000 lei toate în domeniul relaţiilor de muncă. În timpul controalelor la un număr de cinci angajatori au fost găsite în total 17 persoane care nu aveau întocmite forme legale.
Din totalul de 119 controale efectuate în domeniul SSM, un număr de 8 controale s-au făcut în urma unor acţiuni comune la nivelul judeţului cu alte instituţii (I.S.U., I.P.J., I.J.J., D.S.P., C.J.P.C., D.S.V.S.A.).
Au fost descoperite 59 deficienţe (38 în domeniul relaţiilor de muncă şi 21 în domeniul SSM) pentru care s-au lăsat măsuri şi termene de realizare. Deficienţele constatate de inspectorii de muncă s-au referit la : primirea la muncă a salariaţilor fără a încheia forme legale de angajare,refuzul conducătorului unităţii de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele şi informaţiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor, neasigurarea de către angajator a verificării modului în care lucrătorii utilizează echipamentul individual de protectie acordat, neinstruirea adecvată pe linia protecţiei sănătăţii împotriva infectării cu noul coronavirus.
În perioada menţionată au fost soluţionate 13 de petiţii care semnalau în principal neachitarea drepturilor salariale, neîntocmirea în termenul legal a contractului de muncă, neacordarea concediului de odihnă, a zilelor de repaus săptămânal sau deficienţe pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă.
S-au finalizat două campanii naţionale care au fost începute încă din prima parte a anului 2020.
Una din campanii s-a derulat în domeniul transporturilor şi au fost controlaţi 27 angajatori din domeniu. Au fost sancţionaţi cinci angajatori cu tot atâtea avertismente pentru nerespectarea prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
A doua campanie s-a referit la verificarea întreprinderilor mici şi mijlocii nou înfiinţate în anul acesta. Au fost verificate 62 de firme cărora li s-au dispus 95 măsuri de remediere a deficienţele constatate. Printre deficienţele constatate în cazul IMM-urilor specificăm: neidentificarea grupurilor sensibile la riscuri (femei gravide, lehuze, femei care alăptează, tineri, persoane cu dizabilităţi ), lipsa truselor de prim-ajutor, neasigurarea echipamentului individual de protecţia acolo unde se impunea acest lucru, lipsa instrucţiunilor de utilizare şi întreţinere a echipamentelor de muncă, neinventarierea agenţilor chimici periculoşi, nu s-a prevenit limitarea expunerii lucrătorilor la zgomot sau agenţi chimici periculoşi, neluarea măsurilor pentru limitarea riscului datorat atmosferelor explozive.