Activitățile desfășurate de pompierii hunedoreni în cadrul Săptămânii Protecției Civile au continuat luni, 27 februarie, în mai multe școli și licee din județ, unde colegii noștri au prezentat lecții de acordare a primului ajutor și le-au explicat elevilor cum trebuie să abordeze diverse riscuri cu care se pot confrunta atât la școală, cât și acasă.
De asemenea, la Orăștie, colegii noștri au fost prezenți în centrul orașului, unde cei interesați au putut studia tehnica de intervenție folosită de pompierii salvatori și au primit totodată, recomandări și materiale de informare preventivă despre comportamentul corect, în cazul producerii unui cutremur.
Pe lângă pompieri, la evenimentul de astăzi au fost prezenți și partenerii noștri din cadrul Asociațiilor Samaritenilor Orăștieni și Câinilor de Salvare din Transilvania (CST).
Rocky, Diamond, Yukan’ na, Kamura, Brici, Ama, Sia și Ash s-au bucurat, pe bună dreptate, de entuziasmul trecătorilor, care au aflat mai multe detalii despre ce înseamnă protecția civilă, care sunt misiunile specifice acestei structuri și care sunt situațiile în care „salvatorii blănoși” ne sar în ajutor pentru a găsi cât mai repede persoane rătăcite sau surprinse sub dărâmături.
La finalul acestei activități, putem spune că cei care s-au oprit pentru câteva minute alături de noi, cu siguranță sunt mai pregătiți în ceea ce privește reacția în situații de urgență.
Și nu uitați că mâine, 28 februarie, vă așteptăm pe toți, la „Ziua Porților Deschise”, acțiune care va avea loc în toate subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, între orele 09.00 – 15.00.
#ISUHunedoara#DSU#IGSU#pompierii#salvatorii#mereuladatorie#SaptamanaProtectieiCivile