Polițiștii au acționat, timp de o lună, pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale și feroviare să ajungă în siguranță la destinație. De asemenea, intervențiile polițiștilor au salvat viața a 16 persoane care se aflau în situații de pericol pe calea ferată și au depistat peste 200 de autori de infracțiuni.
La acțiunea coordonată de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 aprilie – 15 mai 2019, au participat toate structurile teritoriale de poliție transporturi. Astfel, polițiștii au fost prezenți în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale, pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii și pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor.
Au acționat în peste 3.100 de trenuri de călători, pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinație.
Pe lângă prezența activă în zonele cu aflux mare de călători, polițiștii au depistat 26 de persoane urmărite național și internațional, precum și 28 de minori lipsiți de supraveghere, care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament.
În această perioadă, polițiștii de la transporturi au desfășurat 355 de acțiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei și a migrației ilegale, precum și pentru verificarea legalității activităților de comerț și taximetrie, în zona gărilor, porturilor și aeroporturilor.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit 453 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și tragerea la răspundere a celor responsabili.
Polițiștii au identificat 230 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, 223 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict.
De asemenea, de la 20 de persoane care sunt cercetate pentru contrabandă, polițiștii au ridicat aproape 100.000 de țigarete, în valoare de peste 56.000 de lei.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, polițiștii au efectuat 43 de percheziții domiciliare, fiind confiscate bunuri în valoare de peste 2.100.000 de lei.
Față de 9 persoane a fost luată măsura reținerii. Pentru 4 dintre acestea instanțele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de 4 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii de la transporturi au aplicat 1.700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 500.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de 115.000 de lei.
Totodată, polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au desfășurat, în cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratul General al Poliției Frontieră și cu reprezentanți ai Autorității Navale Române, activități comune de verificare și control pentru creșterea siguranței și securității navigației pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a migrației ilegale, în baza Planului de acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale, în domeniul transporturilor navale.
Astfel, în perioada 15 – 21 aprilie a.c., au fost întreprinse 263 de acțiuni și controale, fiind legitimate 539 de persoane, verificate 30 de societăți comerciale, 291 de autorizații de pescuit și 157 de nave.
În urma activităților, au fost constatate 66 de infracțiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 40 de persoane, dintre care 33 au fost depistate în flagrant delict.
În acest interval, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 23.000 de lei și au indisponibilizat, în vederea confiscării, 24 de unelte de pescuit, 5 ambarcațiuni, 1 motor de ambarcațiune, 1 autovehicul și aproape 200 de kilograme de pește, în valoare totală de aproximativ 45.000 de lei.