În fiecare an, în data de 26 iunie, Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (United Nations Office on Drugs and Crime – U.N.O.D.C.) coordonează campania globală de marcare a Zilei internaționale împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri, în scopul de a trage un semnal de alarmă şi a determina factorii de decizie implicaţi să acţioneze eficient pentru a ajuta la creșterea gradului de conștientizare cu privire la problematica consumului de droguri.
În acest an, UNODC abordează provocările transnaționale legate de droguri, care decurg din situațiile de criză.
Ca în fiecare an Agenția Națională Antidrog se alătură organismelor internaționale militând pentru protejarea dreptului la sănătate pentru cei mai vulnerabili, inclusiv pentru copii și tineri, pentru persoanele care consumă droguri și pentru persoanele care au nevoie de servicii de asistență integrată în adicții.
Agenția Națională Antidrog va fi prezentă în această perioadă în comunitate, desfășurând la nivel național activități de prevenire a consumului de droguri și de consiliere psihologică, la cele mai importante evenimente, concerte, întruniri tematice sau în zonele de agrement din București și din țară.
În contextul marcării Zilei Internaționale împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri, specialiștii Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Deva, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Hunedoara, au organizat astăzi, 24.06.2022, în parcarea unui centru comercial din Deva, o activitate de informare-educare-conștientizare a conducătorilor auto cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri, la volan.
Cetățenii prezenți în incinta centrului comercial au avut ocazia de a discuta cu oamenii legii despre consecințele negative ale drogurilor și au putut testa efectele consumului de alcool sau substanțe interzise, prin ochelari VR.
Acţiunea preventivă de astăzi a avut ca şiprincipal obiectiv promovarea unui comportament social sănătos prin informarea tinerilor cu privire la consecințele devastatoare ale consumului de alcool sau droguri.
Atragem atenția conducătorilor auto că prin conducerea autoturismelor sub influența consumului de alcool și droguri nu se pun în pericol doar pe ei, ci și pe ceilalți participanți la trafic, inclusiv pietoni.