Acţiune a poliţiştilor pe linia prevenirii şi a combaterii sustragerilor de materiale de la infrastructura feroviară

În data de 04.03.2020, poliţiştii Serviciului Judeţean Transporturi Hunedoara au efectuat o acţiune în urma căreia a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Petroșani, faţă de care vor efectua cercetări cu privire la comiterea unor infracţiuni de furt calificat.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că acesta  a sustras, la începutul acestei luni, 20 de metri  de cablu de alimentare cu energie electrică (din cupru și aluminiu) de la infrastructura feroviară (zona km. feroviar 115+200, de pe secția c.f. 202, între Stațiile C.F. Livezeni  și Strâmbuța).

Totodată, bărbatul ar fi sustras 19 metri de cablu de la aceeaşi infrastructură feroviară, în perioada 01.02. – 04.02.2020.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au ridicat 3 kg. de cupru (provenit din sustragerea de cablul din data de 01.03.2020).

Poliţiştii vor continua cercetările faţă de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestuia. Prin comiterea infracţiunilor de furt calificat, nu s-a pus în pericol siguranța circulației feroviare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns