Acord de cooperare între Județul Hunedoara și regiunea Béni Mellal-Khénifradin Regatul Marocului

În cadrul unei ceremonii desfășurate la Consiliul Județean Hunedoara, președintele Laurențiu Nistor și șeful delegației marocane, Mohamed Chaouki, au semnat astăzi, la Deva, acordul care pune bazele cooperării dintre Județul Hunedoara și regiunea Béni Mellal-Khénifra.

„Vizita delegației din Maroc și semnarea acestui document reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Regatul Marocului, respectiv baza unei colaborări fructuoase între regiunile noastre. De altfel, politica de extindere a relațiilor externe este una dintre direcțiile de care suntem preocupați constant, iar acordul pe care îl semnăm, astăzi, deschide calea unui traseu comun cu regiunea Béni Mellal-Khénifra, pe care sper să îl parcurgem împreună cu succes”, a declarat președintele Laurențiu Nistor, în cadrul întâlnirii.

Șeful delegației marocane, Mohamed Chaouki, a reiterat faptul că vizita este menită să consolideze relațiile dintre țara sa și România, dar arată și dorința de cooperare în vederea dezvoltării comunităților din cele două teritorii prin identificarea direcțiilor de dezvoltare din sfera economică, socială, a dezvoltării rurale, comerțului, patrimoniului natural. Un punct important care se regăsește în acest acord îl reprezintă cooperarea dintre Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Geoparcul Internațional UNESCO M’Goun din Maroc.

Delegația din regiunea Béni Mellal-Khénifra, compusă din nouă persoane, printre care se regăsesc membrii ai Consiliului Regional care coordonează o serie de comisii, un primar de comună și reprezentanți ai Geoparcului din Maroc, se află în județul Hunedoara pentru o vizită de trei zile. Delegația este însoțită de adjunctul ambasadorului Regatului Marocului la București.

În cadrul șederii în județul Hunedoara, oaspeții marocani au incluse în program vizite la situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Castelul Corvinilor. Ziua de joi, 03 noiembrie, este rezervată întâlnirilor și vizitelor la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns