Acoperişul şi podul unei case din Uibăreşti-Ribiţa, distruse, azi-noapte, în urma unui incendiu

Pompierii Secției Brad au intervenit, în această dimineață, cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o casă de locuit din localitatea Uibărești, comuna Ribița.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la acoperișul și podul casei, iar în urma recunoașterii s-a constatat că nu sunt victime, singurul locatar, un bărbat, se afla în siguranță, în exteriorul construcției.
Intervenția pompierilor brădeni, începută în jurul orei 03.15, a eliminat pericolul de propagare la întreaga casă, dar flăcările au produs distrugeri ale acoperișului și podului construcției.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum degradat, necurățat și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.
ATENȚIE!
Pentru a nu vă confrunta cu astfel de situații, vă îndemnăm să țineți cont de principalele măsuri de prevenire a acestui tip de risc.
Astfel:
• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic de către persoane specializate şi autorizate;
• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile
Partajează această știre

Lasă un răspuns