Accidente rutiere în Valea Jiului soldate cu 2 morţi: un biciclist şi un pieton

În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

Miercuri, 19.06.2019, în jurul orei 13:40, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Lupeni, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Tudor Vladimirescu, din direcția de mers Lupeni – Vulcan, pe banda a doua de circulație, a fost lovit de portiera unui autoturism care staționa pe banda I de circulație, pe același sens de mers.

Conducătorul respectivului autoturism, un bărbat de 46 de ani, din Aninoasa, a deschis portiera stânga-față a maşinii fără să se asigure, iar biciclistul lovit de portieră s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, imediat fiind lovit de autoutilitara condusă de un tânăr de  21 de ani, din Lupeni, care se deplasa pe aceeași direcţie de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul biciclistului.

Tot miercuri, în jurul orei 22:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe șoseaua de centură a municipiului Petroșani, în zona Autogării Normandia, un autocamion a acroșat pieton.

La fața locului, poliţiştii au identificat conducătorul autocamionului, un tânăr de 29 de ani, cetățean polonez, care circula din direcția Petroșani – Hațeg şi au stabilit că pietonul, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Petroșani, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fiind lovit de autocamion.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat  la Spitalul de Urgență Petroșani, unde a decedat, în urma traumatismelor suferite.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns