Accidentări pe pârtiile din Straja; zăpada depăşeşte 40 de centimetri

Salvamontiştii îi roagă pe schiori să respecte reguli de bun simţ.

Peste 3.500 de turişti sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, în staţiunea Straja, unde se poate schia pe toate pârtiile. Stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte 40 de centimetri şi toate instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale. În total, dacă vremea este bună, schiorii vor avea la dispoziţie aproape 29 de kilometri de pârtii bine pregătite, pe o parte dintre acestea fiind şi zăpadă artificială.

Pentru cei care doresc să meargă cu maşina, administraţia locală din Lupeni asigură două parcări. Este vorba de parcarea de la staţia de plecare a telegondolei şi de cea de la intrare în staţiune. De altfel, trebuie ştiut că accesul autoturismele este interzis în staţiune, pentru a se preveni un blocaj al circulaţiei.

Din păcate, salvamontiştii atrag atenţia asupra numărului mare de accidentări pe pârtii. Numai în perioada sărbătorilor de iarnă, în Straja au fost consemnate 80 de intervenţii, dintre care, în 44 de cazuri a fost nevoie ca victimele să fie transportate la spital cu ambulanţele.

Lipsa unei conduite corecte pe pârtie, abordarea unor zone şi pârtii prea grele pentru experienţa de care au dispus schiorii sau neglijenţa au reprezentat principalele cauze care au dus la accidentarea victimelor.

„Parcă pe an ce trece turiştii pierd noţiunea de fair-play, astfel ca schiorul din deal să-l ocolească pe cel din vale. Aceste situaţii duc la ciocniri pe pârtie şi, inevitabil, la traumatisme sau fracturi”, a declarat şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Cele mai multe accidentări au fost fracturi ale mâinilor şi picioarelor, dar şi traumatisme la cap sau la coloana vertebrală.

Pentru a preveni producerea unor incidente pe pârtii, Primăria Lupeni şi echipa Salvamont din Straja au elaborat un regulament care a fost aprobat de Consiliul Local Lupeni şi va intra în vigoare în următoarele zile.

„Nu ne gândim, în mod deosebit, la aplicarea unor amenzi, deşi ele sunt prevăzute în regulament, ci ne vom axa pe o conştientizare a schiorilor care se află pe domeniul schiabil în respectarea unei conduite ce poate evita producerea unor accidente grave”, a precizat şeful Salvamont Straja.

Partajează această știre

Lasă un răspuns