Accident grav pe DN7, în judeţul Vâlcea, provocat de o şoferiţă din Deva

Joi, 5 decembrie 2024, în jurul orei 07.30, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost sesizați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 7, în comuna Milcoiu, județul Vâlcea.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism și un ansamblu auto format dintr-un cap tractor și semiremorcă. Cauza exactă a accidentului va fi determinată după finalizarea investigațiilor. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Stroești, județul Vâlcea, care conducea autoturismul, a suferit răni grave și a fost transportat la spital. Din cauza stării sale, nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest.

Femeia de 35 de ani, domiciliată în municipiul Deva, județul Hunedoara, care conducea ansamblul auto, a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte și împrejurările producerii evenimentului rutier. Sursa: https://www.gazetavalceana.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns