Acces gratuit, de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, la filialele Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane

Ziua de 1 iunie reprezintă o sărbătoare pentru toți cetățenii. Copiii care sunt sărbătoriți în această zi reprezintă viitorul nostru al tuturor. Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva organizează constant activități care se adresează copiilor și în care sunt angrenați copiii. Expozițiile și cele mai multe dintre produsele muzeale sunt realizate pentru a fi descoperite, admirate și îndrăgite de copii.

Muzeul oferă copiilor, părinților și bunicilor un cadru în care pot să fie explicate noțiuni fundamentale ale vieții, din perspectiva istoriei, tradițiilor populare, vieții animalelor, plantelor sau insectelor. Muzeul este locul în care se formează caractere și în care putem să pășim într-un univers tainic.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva se îndreaptă spre publicul său cu ocazia zilei de 1 iunie, când intrarea va fi gratuită, atât pentru copii cât și pentru adulți, în toate expozițiile organizate la Deva, Brad, Orăștie, Aurel Vlaicu și Sarmizegetusa.

Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Copilului, în sălile muzeelor, cu emoții și trăiri de neuitat!

Partajează această știre

Lasă un răspuns