A intrat, ilegal, pe fereastră în locuinţa fostei concubine şi a ajuns în arest

În data de 11.01.2021, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de o femeie din localitate care a reclamat faptul că, fostul concubin, în vârstă de 29 de ani, față de care a fost emis un ordin de protecție, a venit la locuința sa, pătrunzând în apartament prin escaladarea ferestrei.

Patrula de siguranță publică care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, tânărul fiind depistat în interiorul locuinței, motiv pentru care poliţiştii au întocmit dosar penal pentru încălcarea oricăreia din măsurile dispuse prin ordinul de protecție și violare de domiciliu.

În urma probatoriului administrat în cauză, împotriva tânărului a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta urmând a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor preventive.

Partajează această știre

Lasă un răspuns