Peste 40 de copii aparținând comunității rome din municipiul Deva au participat, vineri, împreună cu familiile lor, la o acțiune de verificare și informare desfășurată de Direcția de Asistență Socială Deva cu privire la participarea la sistemul școlar și evitarea educației discontinue.
Astfel, acțiunea a vizat verificarea înscrierii la școală a copiilor cu vârste între 6 -18 ani, iar pe de altă parte, reprezentanții administrației locale au urmărit identificarea nevoilor urgente ale populației rome cu privire la condiții de locuit, infrastructură, acces la servicii medicale și sociale, precum și ocuparea forței de muncă.
În aproape jumătate dintre cazuri, copiii romi de vârstă școlară au fost înscriși în anul școlar 2023-2024. Doi dintre aceștia se află în prima etapă din învățământul primar – clasa pregătitoare.
Cei mai mulți dintre copii sunt elevi în clasele primare sau gimnaziale, la trei unități de învățământ din municipiul Deva – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” (Corpurile B și C, situate pe strada Avram Iancu, nr. 21, respectiv Titu Maiorescu, nr. 30) și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”.
Pe de altă parte, șase dintre copiii cu vârste de 11-14 ani nu au reușit să finalizeze cicluri complete de educație. Familiile acestora susțin că nu se pot adapta mediului școlar și nu reușesc să înregistreze progrese educative. În plus, sunt aduse în discuție și anumite dificultăți financiare.
Pe lângă beneficiile sociale pe care le poate aduce participarea copiilor la sistemul educațional – în special pentru familiile numeroase, adolescenții și tinerii care au abandonat școala au fost informați cu privire la posibilitatea înscrierii la Programul „A doua șansă” – destinat atât celor care nu au absolvit clasele I-IV până la vârsta de 14 ani, precum și celor care nu au participat deloc la educația școlară. Înscrierile în program se realizează în două sesiuni – octombrie și februarie.
În același context, în cadrul întâlnirii, s-a pus accent pe rolul pe care îl are școala în depășirea dezavantajelor educaționale cu care se confruntă copiii romi, dar și pe faptul că educația este soluția pentru integrarea în societate și facilitarea accesului pe piața muncii.
În comunitățile rome din Deva trăiesc cel puțin 30 de familii.
Reprezentanţii administraţiei publice locale desfăşoară periodic acţiuni de informare, consiliere şi verificare în rândul acestora, cu scopul sprijinirii în vederea integrării sociale – prin creşterea nivelului de educaţie şi dobândirea de abilităţi care să le asigure adaptarea la societatea în care trăiesc.
Direcția de Asistență Socială Deva