În comuna Bistra a demarat luni, 10 mai 2021, Recensământul General Agricol care va ține până la sfârșitul lunii iulie 2021.
În comuna Bistra sunt de recenzat 1092 de exploatații agricole.
În această acțiune de mare anvergură sunt mobilizate resurse umane importante.
Colectarea şi înregistrarea datelor la recensământ se realizează de către recenzori, prin interviu faţă în faţă, cu capul/şeful exploataţiei agricole fără personalitate juridică/cu personalitate juridică sau o altă persoană din cadrul acesteia utilizând un chestionar electronic instalat pe o tabletă.
Operatorii statistici (recenzorii) vor culege datele pe baza unor tablet electronice, reducând semnificativ perioada de procesare, analiză, validare şi diseminare a datelor statistice comparativ cu rundele recensămintelor anterioare.
,,Cetățenii trebuie să știe că răspunsurile la chestionarul de recensământ sunt obligatorii și protejate de lege, fiind utilizate doar în scopuri statistice. Datele individuale înscrise în chestionar sunt confidenţiale şi vor fi utilizate numai în scopuri statistice. Este important să răspudem cât mai bine la întrebările puse de recenzor. Datele recenzate vor contribui la identificarea și aflarea răspunsurilor la o gamă largă de problem structurale care ar putea ajuta la elaborarea politicilor agricole, de exemplu: cine va mai face agricultură în viitor având în vedere structura pe grupe de vârstă a fermierilor, câte femei mai lucrează în agricultură, situația fermelor familiale, ponderea agriculturii ecologice, influențele positive și negative ale agriculturii asupra mediului, schimbarea metodelor de producție. Sunt convins că vom lua cu toții în serios acest recensământ”, afirmă Traian Gligor, primarul comunei Bistra.
Scopul Recensământului General Agricol este de a oferi date statistice de calitate pentru fundamentarea politicilor guvernamentale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru Politica Agricolă Comună a UE şi reformelor viitoare promovate la nivel european.
Legislaţia europeană referitoare la structura exploatațiilor agricole şi recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) prevăd organizarea şi efectuarea de recensăminte generale agricole la intervale de 10 ani.
Recensământul General Agricol 2020 va evidenţia schimbările intervenite de la Recensământul General Agricol 2010, referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, în ceea ce priveşte situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale şi adăposturile pentru animale, a persoanelor care au lucrat în agricultură, măsurile de dezvoltare rurală etc.
Fermierii sunt obligați prin lege să furnizeze datele solicitate de autorități în cadrul recensământului agricol. Dacă aceștia nu furnizează informațiile prevăzute în chestionar sau dau date eronate ori incomplete, riscă amenzi de la 1000 la 5000 de lei.