Postul Paștelui Catolic 2024. Credincioșii romano-catolici au început Postul Paștelui. În acest an, diferența între cele două sărbători marcate de catolici și ortodocși este de peste o lună.
Biserica Romano-catolică va sărbători Paștele în 31 martie. Pentru ortodocși, Învierea Domnului este marcată în 5 mai.
Creştinii romano-catolici încep, miercuri, Postul Paştelui sau Postul Mare.
„Miercuri, 14 februarie, Miercurea Cenuşii (post şi abstinenţă) începem timpul Postului Mare, timp de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului”, a transmis Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, potrivit Agerpres.
Miercurea Cenușii
Prima zi de post la creştinii romano-catolici este întotdeauna într-o zi de miercuri, aceasta fiind denumită Miercurea Cenuşii. În această zi, toţi credincioşii catolici îşi fac semnul crucii prin presărarea de cenuşă pe frunte şi pe haine, ca semn al pocăinţei.
„În cadrul Sfintelor Liturghii se va impune pe cap cenuşă în semn de pocăinţă”, potrivit sursei citate.
Postul Paștelui Catolic 2024. Reguli pentru credincioși
În acest an, Postul Paştelui la creştinii romano-catolici începe pe 14 februarie, în timp ce creştinii ortodocşi încep Postul Paştelui pe 18 martie.
Paştele Catolic va fi sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai.
Biserica Catolică se ghidează după Calendarul Gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă respectă Calendarul Iulian.
Potrivit www.credinta-catolica.ro, postul propriu-zis permite numai o masă pe zi până la saturare. Se permite puţină hrană dimineaţa şi seara.
Sunt obligaţi la legea postului toţi cei care au împlinit 21 de ani până la cei de 60 de ani.
În timpul postului catolic, credincioșii au voie să mănânce ouă, brânză, lapte. Trebuie evitat doar consumul de carne, cu excepția celei de pește.
În perioada de post, pentru credincioşii ortodocşi, produsele de origine animală sunt interzise, cu excepția zilelor cu dezlegare la pește.
Întreaga perioadă a Postului Mare este un timp de penitenţă pentru catolici. Atitudinea şi comportamentul creştinului trebuie să fie marcate de o formă de renunţare la sine.
Postul Paștelui Catolic. Floriile și Săptămâna Mare
Înainte de sărbătoarea Învierii Domnului, din 31 martie pentru catolici, sunt marcate Floriile și Săptămâna Mare.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim (Floriile) este marcată în calendarul romano-catolic 2024 pe data de 24 martie.
Paște catolic 2024. Tradiții din noaptea de Înviere
Printre cele mai importante tradiții din noaptea de Înviere se regăsesc
- binecuvântarea focului, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări
- cântările adresate lui Iisus Hristos, lecturile din Vechiul Testament
- proclamarea evangheliei Învierii și împărtăşirea credincioşilor.
În noaptea de Înviere are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, prin care se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Hristos Înviat.
La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită). Apoi se face procesiunea, se înconjură biserica de către preoţi şi credincioşi. /www.alba24.ro