A început perioada Triodului

În Biserica Ortodoxă a început în 9 februarie Perioada Triodului. Duminica Vameșului și a Fariseului este prima duminică din această perioadă.

Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion, format din cuvintele ‘tria’, trei, și ‘odi’, odă, adică cântare în trei ode/strofe.

Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul.

Astfel, timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni.

Cele trei săptămâni de dinainte de Postul Mare reprezintă săptămânile pregătitoare. Fiecare din aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie.

În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce treptat în atmosfera Postului Mare.

Săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și Fariseului este una de dezlegare la toate (miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână).

Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una normală, adică se postește miercurea și vinerea.

După Duminica Înfricoșatei Judecăți nu se mai mănâncă carne, ci doar ouă, pește și produse lactate.

Cele patru duminici premergătoare Postului Mare au un rol pedagogic.

Acestea au fost aşezate de Biserică spre folosul credincioşilor, prin intermediul cărora să învăţăm, după cum spune Părintele Patriarh, faptul că pentru pentru întâlnirea cu Hristos Cel răstignit şi înviat sunt esenţiale patru lucrări mari: rugăciunea smerită, pocăinţa sinceră, milostenia generoasă şi postirea sau înfrânarea.

Postul Mare începe în lunea care urmează după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (sau Duminica lăsatului sec de brânză), iar duminicile următoare poartă denumiri specifice.

  • Duminica Ortodoxiei
  • Duminica Sfântului Grigorie Palama
  • Duminica Sfintei Cruci
  • Duminica Sfântului Ioan Scărarul
  • Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Postul Mare se încheie cu Duminica Floriilor, după care începe Săptămâna Sfintelor Pătimiri care precede Sărbătoarea Paştilor.

Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Răsăritene. Totodată, cântările din cadrul slujbelor sunt speciale./www.episcopiadevei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns