A început Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a

Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin azi proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale.

Joi, 20 iunie, se desfăşoară proba laMatematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă.

Un număr de 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Naţională 2019.

Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12,00, în centrele de examen. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.

De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Ministerul Educaţiei Naţionale a pus la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100– pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale.

Numărul va fi disponibil în perioada 18 – 20 iunie, între orele 8.00 – 16.00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8.00 -14.00.

Partajează această știre

Lasă un răspuns