În data de 24.01.2021, în jurul orei 18:45, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat din comuna Certeju de Sus, cu privire la faptul că un bărbat pe care îl cunoaște doar după prenume, i-a sustras din locuință o sumă de bani.
Partea vătămată le-a relatat poliţiştilor că a consumat băuturi alcoolice în locuinţa sa, împreună cu prezumtivul autor, iar în momentul în care proprietarul a părăsit camera pentru puţin timp, şi-a surprins „prietenul de pahar” în timp ce îi sustrăgea câteva trabucuri şi o sumă de bani din portmoneu. În momentul în care a constatat că a fost observat, prezumtivul autor a luat de pe masă un cuțit cu care a amenințat persoana vătămată, după care a părăsit locuința acestuia.
În cauză, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma investigațiilor au identificat prezumtivul autor al infracțiunii reclamate.
Acesta este un bărbat în vârstă de 54 de ani, care locuiește fără forme legale în comuna Certeju de Sus, faţă de care poliţiştii au luat măsura reținerii preventive pe o durată de 24 de ore.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi va fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea dispunerii măsurilor corespunzătoare.