A crescut salariul mediu net la 3.340 lei

Salariul mediu net a crescut cu 5,1%, fiind de 3.340 lei, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai mari venituri au fost înregistrate în activități de tehnologia informației, iar cele mai mici, în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Salariile medii nete din sectorul IT au fost de 7.689 lei, iar cele din domeniul fabricării de îmbrăcăminte, de 1.853 lei.

Potrivit INS, în luna decembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.465 lei, cu 269 lei (+5,2%) mai mare decât în luna noiembrie 2019, iar cel mediu nominal net a fost 3.340 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 161 lei (+5,1%).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,0%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 108,6% pentru luna decembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent și de 104,7% față de noiembrie 2019.

În luna decembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precizează INS.

Creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost între 22,0% şi 25,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, alte activităţi extractive.

Creșteri între 12,0% şi 19,0% au fost în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, tranzacţii imobiliare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Între 9,0% şi 12,0% au crescut veniturile în sectoarele transporturi pe apă, captarea, tratarea şi distribuţia apei, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.

INS precizează că scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.

În sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%). Câştigului salarial mediu net a scăzut în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-2,6% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în administraţie publică (-0,1%).

sursa: insse.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns