La data de 16 iunie 2024, ora 23:42, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ilia au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o tânără de 23 de ani, din localitatea Pogănești, județul Hunedoara, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 27 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a amenințat-o că o omoară pe aceasta cu un pistol, provocându-i o stare de temere.
În urma intervenției prompte și a investigațiilor efectuate de către polițiști, întrucât exista risc iminent, aceștia au emis un ordin de protecție provizoriu, față de tânăr.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că tânărul în cauză nu figurează ca fiind deținător legal de armă, iar pistolul folosit de către acesta se încadrează în categoria armelor neletale, supuse autorizării.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, asupra tânărului fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva pentru luarea măsurilor legale ce se impun.