La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc, în Slovenia, la Kranjska Gora, Campionatul Mondial de Karate Tradițional pentru cadeți, juniori, tineret şi seniori, competiție ce a reunit cei mai buni sportivi din 25 de ţări.
Reprezentanții României au obţinut 6 medalii de aur, 10 medalii de argint şi 10 medalii de bronz, plasând ţara noastră pe locul 3, în clasamentul pe națiuni.
După ce, în urmă cu 3 ani, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatului Mondial de Karate Fudokan (2019, Germania), unde a obţinut două medalii de aur şi o medalie de bronz, deveanul Mircea Cristian Popa, deţinător al centurii negre (6 Dan) şi maestru emerit al sportului, a participat la ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial de Karate Tradiţional în calitate de arbitru internaţional.
Acesta a fost singurul arbitru de acest nivel din judeţul Hunedoara şi unul dintre cei trei români care au arbitrat competiţia din Slovenia.
În vârstă de 49 de ani, sensei Mircea Cristian Popa practică, de peste 30 de ani, karate tradiţional. Fost component al lotului naţional de Karate Tradiţional, acesta a obţinut rezultate la nivel european şi mondial, fiind recompensat de către Ministerul Tineretului şi Sportului cu titlul de sportiv emerit încă din anul 2000 şi este arbitru naţional şi internaţional.
În paralel cu pregătirea, ca şi antrenor, a sportivilor ACS Ronin Deva, sensei Mircea Cristian Popa se implică şi în activităţi de popularizare a tehnicilor de autoapărare în rândul tinerilor. Recent, acesta a răspuns la solicitarea elevilor –voluntari ai clubului Interact Deva, pe care îi va iniţia în proceduri de „self-defense” bazate pe principiile karateului tradiţional.
În acest mod – consideră Mircea Popa – intenţionăm să promovăm, în rândul tinerilor, respectul de sine şi atenţia faţă de ceilalţi. Practicarea karateului tradiţional presupune o atitudine non-violentă, de cunoaştere a propriilor capacităţi psiho-fizice şi le cultivă sportivilor aptitudini de echilibru interior şi încrederea de a face faţă cu succes oricăror provocări venite din exterior.
Întrecerile Campionatului Mondial de Karate Tradițional din Slovenia – arbitrate de deveanul Mircea Cristian Popa
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate