Circuitul “DanceSportEurope Children European Grand Prix” reunește perechi de dansatori din 17 țări din Europa între care și România, care vor evolua pentru locurile de pe podiumul de premiere.
Aflați pe un onorabil loc opt în ierarhia europeană, perechea Brigita Marina și Andrei Stoica, legitimați la CSM Deva și pregătiți de către Andra Căprioară caută să-și îmbunătățească palmaresul.
Cei doi deveni au ajuns în circuitul continental, care se adresează tinerilor dansatori sportivi cu vârste între 12 și 15 ani, ca urmare a calificării lor în semifinalele Campionatului Național de dans standard pentru juniori II, lucru care le-a adus selecționarea în lotul reprezentativ al țării noastre.
Perechea de dansatori este prima din Deva selecționată în lotul național de dans sportiv după mai bine de 30 de ani, după ce tinerii dansatori au participat la concursuri din cadrul Grand Prix-ului european, reușind două clasări pe poziția a patra, la Zagreb, în Croația, și la Kiskunmajsa (Ungaria), și un loc șapte, la București, urmând ca, în septembrie, să mai participe la o etapă în Cehia.
O evoluție bună a dansatorilor sportivi de la CSM Deva la concursul din Cehia le poate aduce acestora calificarea în marea finală a circuitului. „În 17 septembrie, Brigita Marina și Andrei Stoica vor participa la etapa de la Mlada Boleslav, în Cehia, de la “DanceSportEurope Children European Grand Prix”. O evoluție bună, pe care, de altfel, o și așteptăm, le va permite acestora să avanseze în clasamentul general, și, dacă vor ajunge în primele șase perechi europene, momentan fiind a opta, vor participa și la marea finală a circuitului. Sunt convinsă că Brigita și Andrei vor evolua foarte bine, iar acest lucru la va permite ca, de anul viitor, să ia parte și la competiții mondiale, care punctează în World Ranking, topul celor mai buni dansatori sportivi din lume”, a declarat Andra Căprioară, antrenor de dans sportiv de la CSM Deva.
Dans sportiv: Sportivii de la CSM Deva dansează prin Europa
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate