.

O lecție pentru prefectul Călin Marian!

Citind titlul acestui articol, probabil vă imaginați că ne-am permis obrăznicia de a da lecții reprezentantului Guvernului în județul Hunedoara. Departe de noi acest gând, cum le fel de departe este și orice intenție a noastră de a sădi zâzanie în coaliția PSD-PNL. Este vorba despre cu totul altceva.
Acasă, apucături de mic tiran
Deunăzi, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a găzduit o dezbatere pe tema modificărilor legilor educației la care au fost invitați, pe lângă reprezentanții principalelor autorități publice locale, parlamentari de Hunedoara, secretari de stat, cadre didactice, reprezentanți ai părinților, sindicate, ce mai, toți cei care ar fi putut contribui cu o idee-două la îmbunătățirea propunerilor înaintate de minister. Însuși ministrul Sorin Câmpeanu a participat, e drept, on-line, arătându-se extrem de preocupat de demersul de la Hunedoara.
Nu s-au așezat oamenii bine pe scaune, că prefectul Călin Marian a fost protagonistul unui puseu de tupeu cum rar ne-a fost dat să vedem la un eveniment public. Deranjat că, la prezidiu, a fost invitat să participe și Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, prefectul a tunat și fulgerat ca acest lucru să nu se întâmple. „Sunt prefect, eu hotărăsc. Nu intră în prezidiu!” a exclamat pe un ton care ar fi sădit invidie în rândul foștilor prim-secretari PCR care au condus județul.
Prezența lui Lucian Rus în prezidiu, alături de ceilalți doi secretari de stat, era un act de protocol firesc la acest nivel, mai ales că domeniul său de activitate este strâns legat de învățământul dual, acolo unde se pregătesc cei care urmează să-și desfășoare activitatea în domeniul serviciilor. Dar, pentru prefectul Călin Marian a contat doar faptul că Lucian Rus era … de la PSD. În mintea domniei sale, probabil, era „prea mult PSD” la prezidiu. Îi stăteau în gât partenerii de coaliție. Nu putea înghiți.
Dacă tot s-a dus la București, poftim lecție
Că tot am scris noi despre cum a băgat capul în poza de la București… Prezent la semnarea contractului pentru proiectul de apă și canalizare al SC Apa Prod SA Deva, chiar dacă nu avea niciun merit, domnia sa înțelegând asta ca fiind un act „de normalitate”, Călin Marian a primit o lecție chiar de la colegul său de partid, PNL, domnul (pentru că a demonstrat că este domn) ministru Ioan Marcel Boloș.
Prezent eveniment, Lucian Rus, cel care o bună bucată de timp a fost director al ADI Aqua Prest, activitatea sa fiind strâns legată de acest proiect, a fost invitat de ministrul investițiilor și fondurilor europene să ia loc la prezidiu, alături de ceilalți demnitari. Ha? Cum sună asta? Ditamai ministrul face acest gest, la București, la sediul ministerului, cu toate camerele de luat vederi pe prezidiu? Așează lângă el mai mulți pesediști decât peneliști?
Nici vorbă de politică aici. Ministrul, om educat și cu bun simț, membru PNL, a înțeles cine și cât a muncit la acest proiect și s-a comportat civilizat și respectuos față de toți. Chiar și față de Călin Marian care nu avea ce căuta acolo dar, probabil, băgat pe gât de pilele liberale de la București.
Să te naști e o întâmplare, să fii om e lucru mare!
Iată, dragi cititori, două exemple care nouă ne-au atras atenția. Două atitudini diametral opuse care dezvăluie adevăratele caractere ale celor aflați în funcții publice.
Domnule prefect, dacă vă place atât de mult cuvântul „normalitate”, poate că n-ar fi deloc inutil să învățați, nu de la noi, nu de la PSD, ci de la colegii dumneavoastră de partid, ce înseamnă să fii demnitar, ce presupune funcția pe care vremelnic o ocupați și, dacă nu vă supărați prea tare (deși nu ne afectează), ce înseamnă să fii și să rămâi OM.

Cornel Poenar

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate