.

Trei sute de reenactori prezenţi la Festivalul „DacFest” – Sub semnul lupului

Trei sute de reenactori din şase oraşe ale ţării şi din patru ţări europene vor lua parte la ediţia din acest an a festivalului de reconstituire istorică „DacFest”- Sub semnul lupului, care va avea loc în perioada 15-17 iulie în oraşul Simeria, pe platoul de la Măgura Uroiului.

Ferstivalul a ajuns la ediţia a XII-a şi va reuni trupe de daci, romani și sarmați venite de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare, Pitești, Zalău, dar și din Italia, Bulgaria, Anglia și Polonia.

Programul celor trei zile de festival va cuprinde demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive.

„Cele două locuri de desfășurare, centrul orașului Simeria, unde este programată festivitatea de deschidere cu deja tradiționala paradă a costumelor antice la lumina torțelor, și Măgura Uroiului, unde vor fi amplasate taberele și atelierele antice, punct destinat demonstrațiilor și ritualurilor, sunt deja binecunoscute publicului interesat de acest gen de eveniment”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

La rândul său, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, a remarcat faptul că festivalul contribuie la definirea unui nou concept cultural al zonei – ca fiind judeţul celor două capitale din perioada dacilor şi romanilor.

„Pentru mine, festivalul are o semnificaţie aparte – este poate festivalul care ne ajută să ne definim judeţul Hunedoara ca judeţul celor două capitale: Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa. După părerea mea, este cel mai potrivit loc pentru a organiza un festival al dacilor, romanilor şi neamurilor înconjurătoare sau înrudite”, a arătat Avram.

Ceremonia de deschidere a festivalului va avea loc vineri seara, de la ora 21,30, în oraşul Simeria, cu o paradă cu torţe a participanţilor. Manifestarea va continua apoi pe platoul de la Măgura Uroiului, unde au fost pregătite deja diverse tabere unde se vor desfăşura diverse ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii militare, lupte de gladiatori sau concursuri de gastronomie.

Prima bătălie din festival este programată pentru sâmbătă seara, la ora 19,30, când trupele prezente se vor confrunta în ceea ce organizatorii au denumit „Asediul cetăţii Ardeu”. Bătălia finală va avea loc duminică, la ora 15,00, fiind intitulată „Revolta: Foc pe Valea Mureşului”.

Evenimentul este organizat de CJ Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Primăria Simeria, Asociația Terra Dacica Aeterna, Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate