Ambasadoarea Norvegiei, în vizită la Universitatea Politehnica Timișoara

Prezentarea unui proiect comun de cercetare privind obținerea energiei curate pe bază de hidrogen

Universitatea Politehnica Timișoara a primit vizita unei delegații a Ambasadei Norvegiei la București condusă de ambasadoarea țării scandinave, Excelența Sa Siri Barry, aceasta fiind primită de o echipă de cercetare a UPT, în prezența rectorului universității, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan. Vizita a avut loc în contextul în care Universitatea Politehnica Timișoara și partenerul norvegian SINTEF AS, din Trondheim, derulează un proiect comun de cercetare, în valoare de peste 7 milioane de lei, privind obținerea energiei curate pe bază de hidrogen.

În cadrul vizitei, a fost prezentat progresul implementării proiectului EEA-0502-CTR 2/2019 „Proiectarea combinatorială a unor pelicule inovative pentru plăcile bipolare ale electrolizoarelor cu membrane schimbătoare de protoni – acronim: CoDe-PEM”, dezvoltat de Universitatea Politehnica Timişoara, împreună cu partenerul norvegian SINTEF AS din Trondheim.

Electrolizoarele cu membrană schimbătoare de protoni (PEM) sunt folosite pe scară largă pentru a produce hidrogen gazos din surse de energie regenerabilă. Pe măsură ce crește cererea de combustibil sub formă de hidrogen, este necesară realizarea de electrolizoare cu costuri mai mici. Proiectul CoDe-PEM își propune să contribuie la dezvoltarea celulelor de electroliză PEM la prețuri accesibile, prin dezvoltarea de materiale de acoperire cu costuri mai mici pentru plăcile bipolare. Elementele cheie ale proiectului vizează reducerea costurilor prin aplicarea unor pelicule noi care să conducă la o reducere a ponderii materialelor scumpe. În plus, noile plăci bipolare ar trebui să permită procese de fabricație rapide și la prețuri reduse.

Proiectul este coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, care va dezvolta noi straturi pentru acoperiri folosind tehnica PVD, iar SINTEF va testa noile acoperiri în electrolizoare operaționale.

CoDe-PEM este finanţat în cadrul competiţiei pentru „Proiecte Colaborative de Cercetare”, asociată Mecanismului Financiar SEE (EEA Grants), 2014-2021,  încheiat între Statele Donatoare Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României. Autoritatea Contractantă este Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învătămantului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în calitate de Operator Program „Cercetare”.

Valoarea totală a proiectului este de 7.104.509,02 lei, din care 85% reprezintă contribuţia EEA, iar 15% reprezintă contribuţia de la Bugetul de Stat.

Proiectul CoDe-PEM își propune să contribuie la dezvoltarea reactoarelor electrochimice pentru obţinerea hidrogenului, prin identificarea unor soluţii de proiectare și realizare, optimizate din punctul de vedere al costului și greutăţii, respectiv în condiţii de fiabilitate îmbunătăţită a principalului component – placa bipolară a electrolizoarelor cu membrane schimbătoare de protoni. Printr-un parteneriat interdisciplinar, proiectul integrează grupuri de cercetare din România și Norvegia, pe baza experienţei complementare a partenerilor.

Informații suplimentare cu privire la proiectul Code-PEM se pot obține vizitând pagina web a acestuia: https://www.sintef.no/projectweb/codepem/

Partajează această știre

Lasă un răspuns