La invitația Colegiului Farmaciștilor din județul Hunedoara, prefectul Călin Petru Marian, a participat astăzi la ședința de lucru a acestui for. Din partea Casei de Asigurări de Sănătate a fost prezent Adrian David, directorul instituției.
Prefectul județului le-a mulțumit farmaciștilor hunedoreni pentru colaborarea cu autoritățile județene în perioada pandemiei și, totodată, i-a informat pe cei prezenți despre situația consumului de droguri înregistrată în ultima perioadă în rândul tinerilor din județul Hunedoara și le-a solicitat sprijinul în acțiunile instituțiilor statului pentru a combate acest fenomen, din păcate tot mai frecvent întâlnit.
De asemenea, farmaciștilor le-a fost prezentat un proiect al Instituției Prefectului și al celor două autorități sanitare din județ, Direcția de Sănătate Publică și Casa de Asigurări de Sănătate, privind asigurarea asistenței medicale și a nevoilor de medicamente pentru locuitorii din zonele rurale îndepărtate ale județului.
„Sunt convins că împreunăputem să-i ajutăm pe semenii noștri care locuiesc departe de spitale, de cabinete medicale sau farmacii. Este un demers de suflet, care va începe în luna iulie, participarea dumneavoastră, a farmaciștilor este benevolă și mulțumesc anticipat celor care ni se vor alătura și ne vor sprijini cu medicamentele necesare.” – le-a spus prefectul Călin Petru Marian, membrilor Colegiului Farmaciștilor din județul Hunedoara.