În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România.

Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi unei mici planete.

A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor Aron Pumnul, şi în acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

Din 1866 până în 1869, Eminescu a pribegit între Cernăuţi, Blaj, Sibiu, Giurgiu şi Bucureşti şi a cunoscut în mod direct poporul, limba, obiceiurile şi realitățile româneşti. A intenționat, dar nu a reuşit, să-şi continue studiile, a lucrat ca sufleor şi copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale şi Mihail Pascaly şi a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă traduceri din germană.

Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie şi Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.

“Ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui” spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret făcut lui Eminescu.

S-a întors în ţară în 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale şi profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iaşi, a continuat să publice în Convorbiri literare, iar Titu Maiorescu, ministrul Învătământului, l-a apreciat şi ajutat să primească un post de revizor şcolar pentru județele Iaşi şi Vaslui. Eminescu s-a împrietenit cu Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Ion Creangă, care l-a introdus în societatea politico-literară Junimea, şi s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

Din 1877, Eminescu s-a mutat la Bucureşti şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, unde a avut o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. La doar 33 de ani, a dat semne de alienare mintală, suferea de psihoză maniaco-depresivă şi a fost internat în spitale şi sanatorii în ţară, la Viena şi Odessa. Pentru recuperare, Eminescu a călătorit în Italia, a fost îngrijit de familie şi susţinut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu a reuşit să primească o mică pensie viageră.

Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.

„Astfel se stinse … cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” scria despre moartea poetului, George Călinescu.

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. /http://stiri.tvr.ro/